credintaEste dificil de definit un astfel de concept, atat de larg, atat de nepalpabil, atat de abstract, pentru unii, pana la urma. Si totusi, daca stam bine si ne gandim, toti suntem, intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin credinciosi. Cand vorbim de credinta, de regula, ne gandim la acceptiunea religioasa. Insa conotatia termenului este mult mai larga.

Deci, ce este credinta?

In crestinism, credinta este cel mai important element, baza, fundamentul crestinismului; fara credinta, nimic nu este posibil.

In dictionar, definitia credintei spune ca este vorba de incredere totala, la fel, mai ales din perspectiva religiei.

In Biblie, in Evrei 11:1 se spune: “credinta este esenta lucrurilor pentru care se spera, dovada lucrurilor nevazute.” Se cere credinta pentru a spera si a iubi. Intr-o anumita masura, credinta este a crede in ceva si o cerinta pentru a poseda alte lucruri.

Credinta este opusul indoielii. A avea credinta si a crede sunt doua lucruri diferite, care, insa, merg mana in mana. A crede inseamna acceptarea unui adevar. Exista trei tipuri de persoane, din aceasta perspectiva:
- Cei care au credinta si care cred, in acelasi timp.
- Cei care au credinta, insa nu cred
- Cei care cred, insa nu au credinta

Cu siguranta, ceea ce am scris mai sus poate fi extrem de confuz. Sa incercam sa explicam! Pornim de la un exemplu clasic. Diavolul crede si stie ca Dumnezeu este cel mai puternic, Creatorul, insa nu are credinta fata de el; de aceea se lupta cu Dumnezu pentru a deveni, el insusi zeu si pentru a se ridica deasupra Lui. Un crestin adevarat trebuie sa aiba mare credinta si sa creada profund in Iisus Hristos. Pe masura ce credinta in Dumnezeu creste, credem mai profund in El; si viceversa este valabila. Poate parea un non-sens, insa, daca stam si analizam lucrurile cu atentie, vom observa ca asa stau lucrurile.

Credinta este dificila, nu vine niciodata usor; la fel ca atletii care mereu exerseaza pentru a se baza pe muschii lor, si credinta trebuie mereu exersata pentru a creste; in prima zi cu putin, a doua zi cu mai mult, a treia zi si mai mult, si tot asa….

In Islam se considera ca la baza religiei sta credinta, care nu este doar o simpla convingere in adevarul unui principiu dat, ci, in mod esential, inseamna acceptarea principiului respectiv ca baza a actiunii. Fara credinta, omul este ca o masina fara volan, in deriva pe o mare de indoieli si confuzie. In Islam, credinta inseamna a crede in unitatea lui Dumnezeu (Allah), “Laa ilaaha illallaah” ceea ce se traduce prin “Nu exista nimeni mai vrednic a fi venerat decat Allah.” Aceasta fraza este fundamentul Islamului, esenta sa, este ceea ce diferentiaza pe un adevarat musulman de un necredincios. Cel care crede, gaseste calea dreapta, stie adevarul si isi creioneaza cursul vietii pornind de la aceasta realitate; necredinciosul vaneaza iluzii si se scalda in intuneric. Pentru credinciosi, exista promisiunea unui progres nelimitat in aceasta viata si in cea viitoare; pentru cei necredinciosi sunt rezervate esecuri si deziluzii. In Islam, diferenta dintre credinciosi si necredinciosi nu este data doar de aceste cateva cuvinte. Forta reala rezida in acceptarea constienta a acestei doctrine, a stipulatiilor sale si aplicarea totala a ei in viata de zi cu zi.

Credinta are o mare semnificatie si in teismul devotional hindus; invataturile scolilor teiste hinduse se bazeaza pe credinta, iar devotiunea si credinta sunt in centrul oricaror practici spirituale. Credinta in Dumnezeu, credinta in scripturi, credinta in invatator, credinta in cale, credinta in dharma, in posibilitatile de eliberare, in inviolabilele legi ale lui Dumnezeu, sunt cateva dintre formele explicite de credinta, asa cum sunt ele evidentiate in scripturile hinduismului; toate aceste forme de credinta sunt vazute ca virtuti inalte. Pentru ca Dumnezeu este invizibil si necunoscut simturilor si, pentru ca nu poate fi identificat prin mijloace rationale, traditia sugereaza ca Vedele sa fie utilizate pentru a sustine credinta, ca marturii verbale pentru ustabilirea unor adevaruri metafizice despre El si eternele sale legi. Avand in vedere ca acestea nu pot fi stabilite rational sau empiric, trebuie sa ne bazam pe credinta si cunosterea din scriptura pentru a practica dharma si a lupta pentru eliberare. Hinduismul spune ca, in timp ce ratiunea apartine mintii, credinta apartine inimii; intuitia este privita ca un corolar al credintei. Si nu se pune doar problema de a crede, ci de a fi interesat, dedicat si de a pune in aplicare. Toate acestea sunt interconectate. Se poate spune ca nimeni nu poate fi interesat sa atinga un anumit obiectiv daca nu crezi in posibilitatile sale. Nu ne putem dedica unei cauze sau unei cai, daca nu stim, in sinea noastra, daca nu credem ca aceasta este buna pentru noi sau ca ne va duce in directia corecta. Nimic nu ar fi posibil, daca nu credem in noi insine. Iar credinta nu ar trebui sa existe numai pentru a practica o religie sau pentru a ajunge la eliberare, ci si pentru a ne perfectiona. Un student trebuie sa studieze cu credinta, un invatator trebuie sa invete cu credinta, un practicant trebuie sa-l venereze pe Dumnezeu cu credinta.

Conform viziunii hinduiste, credinta este suma punctelor de vedere despre lume, a valorilor, a convingerilor. Cuprinde intregul spectru al gandurilor, de vreme ce multe din cele ce stim sunt ceea ce credem ca merita a fi amintit si tratat cu toata atentia.

Dupa ce ne-am aplecat asupra modului in care credinta este vazuta in cele trei mari religii ale lumii, putem concluziona ca substanta lucrurilor la care speram inseamna credinta, ca evidenta tuturor lucrurilor nevazute inseamna credinta. Prin ascultarea repetata a cuvantului lui Dumnezeu, vine si se intareste credinta in fiecare dintre noi.